Specificul utilizării serviciilor bancare electronice de către persoanele juridice


Deservirea bancară electronică se bucură de o popularitate tot mai mare în rîndul antreprenorilor și companiilor care își desfășoară afacerea pe teritoriul Republicii Moldova. Prin urmare, băncile din Moldova țin să atingă un nou nivel de deservire a persoanelor juridice, oferind o varietate largă de produse și servicii electronice. Aceasta este soluția optimă pentru o interacțiune eficientă între diferite companii și instituțiile bancare: persoana juridică este scutită de necesitatea prezentării la bancă pentru a efectua anumite operațiuni, iar banca trebuie să ofere doar un software (programele de operare) și să garanteze securitatea tranzacțiilor.

Ce este deservirea electronică a clienților corporativi?

Conceprul serviciilor electronice pentru persoanele juridice prevede un sistem de tehnologii, susținut de băncile din Republica Moldova pentru utilizarea comodă și sigură a serviciilor bancare de către diferite întreprinderi și organizații (clienții instituțiilor bancare). Prin intermediul acestor tehnologii utilizatorii pot obține acces la distanță la conturile companiei și pot efectua operațiunile necesare în cadrul  conturilor bancare din orice colț al lumii:

  • efectuarea plăților pentru diferite servicii;
  • cumpărarea și vinderea valutei;
  • monitorizarea stării (soldului) conturilor;
  • primirea extraselor de cont.

Avantajul principal al serviciilor electronice pentru persoanele juridice din Republica Moldova este utilizarea eficientă și disponibilă a programelor bancare, precum și tarifele accesibile pentru serviciile prestate. Conectarea la serviciile electronice pentru clienții corporativi se poate face la orice birou al băncii la alegere, iar gestionarea conturilor este posibilă imediat după instalarea software-ului necesar.

Funcționalitatea sistemului bancar prin intermediul rețelei Internet

Sistemul bancar Internet-banking este atractiv atît pentru clienții corporativi, cît și pentru însuși instituțiile bancare: birourile instituțiilor de credit sînt descărcate în mod substantial, iar persoanele juridice economisesc propriul lor timp pentru plata serviciilor și transferurile de fonduri, efectuînd toate operațiunile "într-un singur clic". Pentru simplificarea maximă a utilizării sistemului Internet banking, băncile comerciale care operează pe teritoriul Republicii Moldova pun în aplicare în mod activ sistemul semnăturii electronice. Folosirea acestui sistem este reglementat prin Legea №91 din 29.05.2014, "Cu privire la utilizarea semnăturilor electronice" și extinde gama de servicii disponibile persoanelor juridice:

  • obținerea informațiilor cu privire la conturile bancare corporative, deschise în subdiviziunile băncilor comerciale;
  • transferurile de bani ca plată pentru serviciile acordate persoanelor juridice – Internet, telefonie mobilă, televiziunea prin satelit sau cablu, serviciile comunale si sistemele de securitate;
  • transferuri de bani dintr-un cont pe altul;
  • tranzacții (în monedă națională sau străină) din conturile societății în conturile persoanelor fizice rezidente ale Republicii Moldova sau în conturile persoanelor juridice, care de asemenea sînt rezidenți ai Republicii Moldova;
  • stabilirea unor limite privind tranzacțiile angajate în contul bancar;
  • înregistrarea posibilității de a efectua comenzi pentru deschiderea conturilor de depozit prin intermediul sistemului "Internet Office";
  • emiterea cardurilor bancare de tip corporativ.

Astfel, utilizatorii Internet banking-ului (persoanele juridice) sunt deservite de către bănci la distanță, au acces la facturile pentru operațiunile efectuate în orice moment, de oriunde din țară și din lume. Securitatea tranzacțiilor în cadrul deservirii electronice a persoanelor juridice este garantată prin intermediul programelor speciale de identificare a utilizatorilor (confirmarea prin SMS, introducerea parolelor unice), precum și prin instalarea unei conexiuni securizate SSL cu site-urile oficiale, care prestează servicii la distanță.

Documentele necesare pentru înregistrarea serviciilor electronice

Pentru a utiliza serviciul de deservire electronică, persoana juridică-rezident al Republicii Moldova trebuie să contacteze instituția de credit cu următoarea listă de documente:

  • cererea pentru deschiderea unui cont curent;
  • mostrele semnăturilor de timbre ale angajaților;
  • un document care confirmă înregistrarea de stat a întreprinderii sau de statut al unei persoane juridice;
  • un certificat de atribuire a codului fiscal;
  • certificatul de identitate al persoanei care furnizează pachetul de documente;
  • chestionarul persoanei juridice.

După aprobarea cererii banca este obligată să furnizeze persoanei juridice (întreprinderii) software-ul pentru efectuarea operațiunilor bancare și suportul ethnic necesar. Devenind utilizator al serviciilor bancare la distanță, întreprinderea (organizația) primește un acces deplin la conturile sale și toate informațiile necesare despre ele, fără a mai avea nevoie de a se prezenta la instituția financiară.

0

110

Adaugă comentariu

Video

Oferte specialeNumai pentru vizitatorii Banci.org