Ministerul Finanțelor Publice al României a intrat în datorii în fața băncilor


Pe 11 iulie Ministerul Finanțelor Publice al României a împrumutat de la băncile comerciale 500 de milioane de lei. În tranzacție au fost implicate instituțiile bancare, randamentul mediu al cărora constituie cel puțin 1,65% pe an.

În ciuda faptului că emisia financiară a fost de numai 500 milioane de lei, băncile totuși au atins pragul de rentabilitate de 1,12 miliarde de lei, ceea ce depășește de două ori suma specificată anterior. Principala sursă de venit a acestor bănci este emiterea obligațiunilor de stat pe termen de pînă la trei ani, rentabilitatea cărora este mai mare decît procentagul menționat anterior, adică 1,65% pe an.

Pe data de 12 iulie este programată organizarea licitației publice pentru atragerea a 75 de milioane de lei pentru atașarea acestora la suma luată anterior.

De asemenea Ministerul Finanțelor Publice tinde să obțină de la băncile comerciale a unei sume de bani în valoare de 3,455 miliarde lei pe parcursul celor șapte licitații de titluri de stat și bonuri ale trezoreriei, și 255 de milioane de lei, parvenite în urma sesiunilor de licitație a obligațiunilor de stat.

Din fondurile primite Ministerul Finanțelor Publice intenționează să finanțeze deficitul bugetului de stat și să refinanțeze datoria publică.

Conform prospectului aprobat anterior, pe 4 iulie curent a fost organizată prima licitație de certificate de trezorerie în valoare de 1 miliard de lei. Următoarea licitație în valoare de 500 de milioane de lei este planificată pentru 18 iulie. În total reducerea va constitui 1,7 milioane de lei.

De asemenea, în cinci licitații vor fi emise bligațiunile de referință pentru o sumă totală de 1,7 miliarde de lei. După fiecare din aceste licitații, în ziua următoare  va fi organizată cite o sesiune suplimentară a licitației, în cadrul careia valoarea obligațiunilor va fi cu 15% mai mare decît cea indicată în versiunea inițială.

Anume deficitul bugetar de 2,8% din PIB a identificat necesitatea de a iniția procesul de emitere pe piața internă a titlurilor de stat în valoare de 21 de miliarde de lei. Deficitul bugetar va fi finanțat în proporție de 50% / 50% din resursele financiare, parvenite de pe piețele externe și interne. Denominarea emisiunii de obligațiuni refinanțate se va perfecta în lei (31 de miliarde) și euro ( 7 miliarde).

Totodată, Ministerul Finanțelor Publice al României prevede posibilitatea de a colecta fonduri de pe piețele externe în valoare de 4,5 miliarde euro. Decizia finală cu privire la această problemă va fi anunțată după o analiză amplă a posibilităților financiare și a evenimentelor curente pe piețele menționate.

Ministerul Finanțelor a remarcat, de asemenea, necesitatea consolidării trezoreriei naționale prin infuzia rezervelor valutare. Finanțarea din sursele externe va fi efectuată în cadrul programului special al Ministerului Finanțelor Publice, conform căruia va fi inițiată emisia euroobligațiunilor cu valoarea totală ce depășește 3 miliarde de euro, în timp ce tragerile din credit al instituțiilor financiare internaționale vor constiui 1,5 miliarde de euro. În plus, pe piața internă a României Ministerul Finanțelor Publice intenționează să emită obligațiuni în valoare de 50 de miliarde de lei: sub formă de bonuri de trezorerie (15 miliarde lei) și obligațiuni de referință (35 miliarde lei).

0

169

Adaugă comentariu

Video

Oferte specialeNumai pentru vizitatorii Banci.org