Moldova a primit prima tranșă din creditul acordat de către Fondul Monetar Internațional


Republicii Moldova, în cadrul primei tranșe din creditul aprobat de Fondul Monetar Internațional, au fost transferate mai mult de 24 de milioane de dolari SUA sau echivalentul a 17.5 milioane de drepturi speciale de tragere a fondurilor.

Ministrul finanțelor, Octavian Armașu, a declarat că mijloacele de credit au fost deja transferate pe conturile ministerului Finanțelor. Accesul la fondurile bănești va fi deschis după ce Parlamentul Republicii Moldova va aproba noile legi referitoare la atragerea împrumuturilor externe în valoare de circa 74,5 milioane de dolari din partea Fondului Monetar Internațional.

Octavian Armașu a precizat, de asemenea, că aceste mijloace vor fi îndreptate spre acoperirea deficitului bugetar. Totodată cu banii alocați de FMI vor fi acoperite toate costurile asociate cu punerea în aplicare a proiectelor de investiții, plata cheltuielilor curente, implementarea programelor de dezvoltare și deservirea datoriilor de stat.

În plus, ministrul finanțelor a menționat că în perioada 2017-2019 Republica Moldova va primi de la Fondul Monetar Internațional tranșe de credit în sumă totală de 26 de milioane de dolari. Legile cu privire la atragerea împrumuturilor de stat din partea organizației financiare internaționale în valoare de 102,9 milioane de dolari au fost adoptate de Parlament pe data de 17 noiembrie curent.

În primul rând, deputații au aprobat Mecanismele extines de creditare și de finanțare, conform cărora din partea FMI au fost atrase fonduri monetare în valoare de 59,5 milioane de dolari. Amintim, că la 7 noiembrie 2016 de către Consiliul Executiv al Fondului Monetar Internațional a fost aprobat un nou program de finanțare al Republicii Moldova pe o perioadă de trei ani, în suma totală de peste 178 de milioane de dolari.

0

74

Adaugă comentariu

Video

Oferte specialeNumai pentru vizitatorii Banci.org