Pe teritoriul Transnistriei drepturile creditorilor și deponenților vor fi protejate de Banca Centrală Transnistreană


Banca Centrală Transnistreană și-a exprimat atitudinea pozitivă față de legea „Cu privire la stabilizarea sistemului bancar al PMR“, adoptată de către Curtea Supremă. În primul rând, după spusele autorității de reglementare, vor fi protejate drepturile creditorilor și deponenților, iar banca centrală va avea mai multe competențe în subiectele legate de securitatea economică a statului nerecunoscut. Pe site-ul său oficial Banca Centrală Transnistreană a raportat că acțiunile de reglementare, în principal, în cadrul prezentei legi vor fi folosite pentru a proteja interesele deponenților și creditorilor.

În ceea ce ține de combinarea legală a activelor băncilor „Tiraspromstroybank“ și „Ipotecinâi“ pe baza SA „Eximbank“ Banca Centrală a subliniat faptul că activitatea curentă a clienților nu va fi afectată. Totodată vor fi îndeplinite și condițiile aplicabile acordurilor de depozit și de credit, de card și salarizare.

Noul proiect de lege prevede o schimbare radicală în sistemul bancar din Transnistria. Pentru a îmbunătăți sistemul bancar al regiunii, a menține stabilitatea acestuia, a îmbunătăți calitatea activelor și a proteja interesele deponenților și creditorilor, precum și pentru a asigura securitatea financiară a statului în baza noii legi este preconzată lichidarea a trei bănci: „Banca de dezvoltare agricolă“, „Tiraspromstroybank“ și a băncii „Ipotecinâi“.

Ca motiv pentru luarea deciziei de a naționaliza aceste bănci a servit capitalizarea lor insuficientă. În plus, aceste instituții financiare nu au respectat standardele economice obligatorii. Astfel, în procesul naționalizării băncilor comerciale drepturile de proprietate vor fi reziliate cu acționarii care dețin acțiuni, prin transferul lor în proprietatea statului. Valoarea acțiunilor de compensare va fi stabilită de către Banca Centrală. În același timp, se va lua în considerare valoarea activelor bancare și gradul de îndeplinire a obligațiilor financiare pe data de 1 iulie 2017.

În scopul stabilizării sectorului bancar din regiunea transnistreană și îmbunătățirea calității activelor instituțiilor financiare este planificată crearea Agenției pentru îmbunătățirea sistemului bancar. Proprietarul deplin al acesteia va deveni Banca Centrală, iar durata inițială va fi de 10 ani. Competența Agenției va include achiziționarea activelor cu probleme (pe baza contractării cesiunii) și realizarea drepturilor creditorilor în ceea ce privește bunurile dobândite. În acest caz, activele vor fi achiziționate într-o sumă echivalentă cu datoria pe împrumut și procentajul acumulat pentru utilizarea acestuia. Fondurile pentru achiziționarea creditelor cu probleme vor fi furnizate Agenției de către Banca Centrală.

0

123

Adaugă comentariu

Video

Oferte specialeNumai pentru vizitatorii Banci.org