După afirmațiile ministrului de finanțe, Republica Moldova nu va simți efectele ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană


După afirmațiile ministrului de finanțe Octavian Armașu, țara noastră nu va simți efecte dramatice, parvenite în rezultatul eventualei ieșiri a Marii Britanii din componența Uniunii Europene. După cum afirmă reprezentantul Guvernului Filip, Republica Moldova este prea mică pentru ca acest eveniment să aibă un efect drastic asupra sa.

Oficialul spune, că dacă Marea Britanie totuși va întrerupe relațiile cu UE, aceasta va afecta negativ economia din întreaga lume. ”Slăbirea Uniunii Europene poate afecta Moldova, însă nu trebuie de dramatizat înainte de vreme. Republica noastră este foarte mică ca să aibă un impact semnificativ asupra proceselor economice, care se vor desfășura eventual în cadrul UE. De aceea efectele nu vor fi simțite de țara noastră deodată”, - a spus pe 24 iunie în cadrul unei conferințe speciale ministrul finanțelor al Republicii Moldova Octavian Armașu.

Totodată oficialul a accentuat faptul, că dacă Marea Britanie va ieși din componența Uniunii Europene, pentru republica noastră se va deschide un nou orizont pentru diversificarea relațiilor comerciale cu această țară. În afară de aceasta, pentru început trebuie determinată calea, pe care va fi desfășurat procesul de ieșire a Marii Britanii din comunitatea europeană: țara va întrerupe relațiile cu piața din UE sau nu, și dacă vor rămîne în vigoare relațiile economice cu acest stat sau nu.

Referendumul, numit BREXIT și desfășurat în Marea Britanie pe 23 iunie, a arătat că 51.9% din populația acestei țări a optat pentru ieșirea ei din componența UE și 48.1% – contra. David Cameron anterior a anunțat că va părăsi postul premierului. Aceasta va avea loc peste trei luni – anume acest termen este necesar pentru un transfer progresiv al puterii de stat. Negocierile cu Uniunea Europeană pe marginea acestui subiect vor fi desfășurate deja de noul premier, care va ocupa acest post.

0

88

Adaugă comentariu

Video

Oferte specialeNumai pentru vizitatorii Banci.org