CELE MAI BUNE CURSE
*CUMPĂRARE | VÂNZARE
USD
1.997
2.002
EUR
2.35
2.353
RUB100
3.18
3.2
BNM
01.12.2020
USD
17.23
EUR
20.66
RUB100
0.226
Bitcoin
Etherium

România rămîne fără proiecte strategice pentru investiții

După cum s-a menționat de către europarlamentarul Maria Grapini, România nu are nimic de prezentat Fondului pentru Investiții, deoarece nu are dezvoltate încă proiectele necesare și nu este aprobată lista băncilor, care vor sprijini aceste proiecte. Astfel, Fondul European pentru Investiții  Strategice nu va putea să-i acorde României sprijinul necesar în ceea ce ține de promovarea a mai multor proiecte investiționale.

 Pe 9 iulie la Timișoara s-au desfășurat discuțiile, organizate de Maria Grapini, în cadrul cărora a fost specificată problema investițiilor strategice din partea Fondului  European, și anume finanțarea pentru dezvoltare regională a afacerilor mici și mijlocii. La eveniment au participat peste 200 de persoane, cu diferite grade de interes în ceea ce ține de obținerea finanțării din fondurile europene.

Potrivit parlamentarului european, acest tip de discuție este o adevărată provocare pentru comisarul Jirky Katainen, viceprim-ministru al Comisiei Europene. Acesta este responsabil pentru Fondul de Investiții Strategice, în timp ce, potrivit Grapini, trebuie să fie efectuate anumite modificări ale metodologiei de obținere a accesului la acest fond. La rîndul său, Katainen a declarat că țările din Europa de Est, în special România, nu și-au îndeplinit obligațiile pe care și le-au asumat anterior. Această situație a fost motivul principal al angajării în discuție a celor trei părți: guvernului, Uniunii Europene și structurilor de afaceri. Scopul principal al negocierilor a fost dezvăluirea adevărului despre situația financiar-investițională din țară.

În conformitate cu spusele europarlamentarului, de către Guvernul român nu a fost aprobată nici lista băncilor prin care ar fi fost posibilă prezentarea proiectelor de investiții. În conformitate cu normele fondurilor structurale, statul care solicită finanțarea proiectelor de investiții ar trebui să specifice anumite bănci care pot interacționa cu Comisia Europeană în ceea ce privește deciziile de investiții cu privire la aspectele de conformitate sau neconformitate ale acestor proiecte de investiții criteriilor și condițiilor prezentate de Fondul European pentru Studii Strategice și Investiții.

 În prezent, instituția financiar-investițională europeană a aprobat 72 de proiecte. Din păcate, România nu a câștigat nici una din ele – fapt care se datorează lipsei băncilor desemnate.

După părerea Mariei Grapini, Guvernul român ar trebui să facă apel la Consiliul Europei în legătură cu problema modificării criteriilor de finanțare a investițiilor în scopul de a elimina posibilitatea distribuirii inegale a fondurilor de investiții între țările participante. În atenție ar trebui să fie luate astfel de factori cum ar fi geografia și dezvoltarea infrastructurii în aceste țări, ceea  ce ar permite distribuirea mai eficientă a banilor furnizați de Fondul European de Investiții pentru suportul diferitelor proiecte.

383
100
Tema zilei
Veaceslav Ioniță: Investițiile migranților în imobiliare și demonopolizarea exporturilor va putea salva piața valutară și balanța comercială a Moldove
După cum a menționat expertul IDIS Viitorul Veaceslav Ioniță în cadrul programului „15 Minute de realism economic”, în ultimul an, cifrele d...
100
0
Citește mai departe
Acțiunile Energbank scoase în vânzare la Bursa de Valori din Moldova
Banca comercială „Energbank” a scos la vânzare 83 de mii de acțiuni obișnuite înregistrate de clasa I. Prețul de pornire este de 212,42 lei...
100
0
Citește mai departe
CNPF intenționează să reducă la minimum riscurile supraîndatorării populației
Comisia Națională pentru Piața Financiară a propus examinarea proiectului de modificări ale actelor legislative referitoare la activitățile org...
100
0
Citește mai departe