Curtea de Conturi a Republicii Moldova și-a exprimat nemulțumirea față de ritmul restituirii banilor furați prin intermediul băncilor, aflate la etapa


Conform rezultatelor auditului special, Curtea de Conturi a Republicii Moldova a declarat că indicii datoriei publice continuă să crească. Prin urmare, riscul insolvabilității băncilor moldovenești se află în creștere. În același timp, instituția a menționat, că băncile comerciale, care sunt în proces de lichidare, nu prea se grăbesc să-și îndeplinească obligațiile de rambursare în favoarea statului a datoriei de 13 miliarde dolari lei, retrase în mod fraudulos în toamna anului 2014.

Pe 31 mai, în cadrul ședinței publice, Curtea de Conturi a examinat raportul de audit privind gestionarea datoriei în sectorul public, garanțiile de stat și procesul de refinanțare pentru anul 2016.

Conform rezultatelor prezentate, mărimea datoriei naționale continuă să înregistreze o tendință ascendentă. Comparativ cu anul precedent, datoria publică a Republicii Moldova a crescut cu 51,6% sau 17.2766 miliarde lei, ajungând la valoarea totală de 50.78 miliarde de lei. Din această valoare circa 29.26 miliarde de lei îi revin datoriei publice externe, care, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut a crescut cu 11,3%, sau 2,98 miliarde de lei. Datoriei publice interne îi revin circa 21.529 miliarde lei, ceea ce este în creștere cu 197,8%, sau 14,29 miliarde de lei.

În raport cu valoarea PIB-ului în Republica Moldova, în 2016 datoria națională a crescut cu 10,4%, astfel reprezentând o cotă de 37,8% în structura financiară a țării. Unei astfel de creșteri a datoriei publice a contribuit emiterea titlurilor de stat, precum și derivarea garanțiilor de stat – suma totală a acestora este de 13,34 miliarde de lei.

Trebuie de remarcat faptul că în ultimii trei ani, s-a înregistrat o creștere rapidă a datoriei în raport cu valoarea exporturilor și creșterea PIB-ului. La rândul său, acest lucru are un impact negativ asupra bonității instituțiilor financiare din țară.

Astfel, mărimea datoriei publice interne, în comparație cu anul precedent, a crescut de 3 ori, marcând cel mai înalt nivel din ultimii ani. În același timp, cifrele indicate nu ies din cadrul plafonului, aprobat prin Legea bugetului de stat pentru anul 2016 – 21,76 miliarde delei, constituind doar 21,5 miliarde lei. În comparație cu 2015, în 2016 datoria publică internă a crescut cu 14294.2 milioane lei, sau 197,8%. Acest lucru sa datorat creșterii volumului emisiei titlurilor de stat în valoare de 953 de milioane de lei, precum și a garanțiilor de stat în valoare de 13,34 miliarde lei, emise de Banca Națională a Moldovei băncilor aflate în proces de lichidare.

De asemenea, experții Camerei de Conturi au remarcat o încetinire a tempoului de returnare a datoriei de către băncile în stadiul de lichidare. Spre exemplu, în 2016, în procesul de recuperare a activelor băncii comerciale «Investprivatbank» au fost returnate circa trei milioane de lei, în timp ce datoria față de Ministerul Finanțelor se ridica la 359 milioane de lei.

Până în prezent, volumul total al garanțiilor Băncii Naționale, eliberate sub formă de credite urgente  sistemului bancar pentru un total de 14,2 miliarde de lei, băncile aflate în proces de lichidare - «Banca de Economii», «Banca Socială» ȘI «Unibank» au reușit să returneze în bugetul de stat doar 961, 2 milioane lei (6,8%). Astfel, soldul datoriei față de Banca Națională a Moldovei în prezent constituie circa 13.341 de miliarde de lei.

0

79

Adaugă comentariu

Video

Oferte specialeNumai pentru vizitatorii Banci.org