În Republica Moldova a fost dat startul unei noi platforme pentru dezvoltarea afacerilor mici și mijlocii


În Moldova a fost lansat un nou proiect sub genericul " UE pentru afaceri". Platforma a fost creată cu participarea Uniunii Europene și lansată în șase țări, membre ale Parteneriatului Estic, inclusiv Republica Moldova. Programul platformei presupune prestarea sprijinului întreprinderilor mici și mijlocii în dezvoltarea activității sale. În mod oficial, platforma on-line a fost lansată în cadrul Forumului economic "UE pentru afacerile din Moldova".

Potrivit secretarului de stat al Ministerului Economiei, Angela Susanu, semnarea DCFTA este o parte integrantă a Acordului de asociere a țării noastre cu Uniunea Europeană, datorită căreia a fost posibilă integrarea economiei Republicii Moldova în economia comunității europene. Demararea unei platforme de afaceri confirmă încă o dată importanța acestui Acord pentru Republica Moldova. Scopul introducerii noului program este crearea unei piațe economice comune între Moldova și UE. Prin urmare, după cum a menționat Angela Susanu, cetățenii și agenții economici nu mai trebuie să facă paralelă între termenii și condițiile, necesare pentru punerea în aplicare a activităților economice atât pe teritoriul Moldovei, cât și pec al al Uniunii Europene.

Potrivit reprezentanților Delegației UE în Moldova, cooperarea economică bilaterală este una dintre principalele condiții ale acordului de asociere. Prin urmare, în cadrul programului "UE pentru afacerile din Moldova" vor fi puse în aplicare initiative, care vizează dezvoltarea anume direcției date.

După cum a menționat Ursula Pallas, purtătorul de cuvânt al delegației UE în țara noastră, datorită aspectului economic al cooperării bilaterale cu Uniunea Europeană Republica Moldova în curând va putea cuceri piața occidentală. Asistența oferită de Uniunea Europeană se va aplica în toate cele șase țări member ale Parteneriatului Estic.

La rândul său, Moldova ar trebui să depună propriile eforturi pentru consolidarea sa cu piața Europei, și anume să îmbunătățească atractivitatea investițională a proiectelor prin crearea reglementărilor relevante în domeniul sanitar si industrial. Potrivit Ursulei Pallas, aceasta ar trebui să facă Republica Moldova mai atractivă pentru investitorii străini.

 Astfel, o acțiune prioritară în cadrul Platformei  "UE pentru afacerile din Moldova" este dezvoltarea antreprenoriatului mic și mijlociu. Proiectul prevede, de asemenea, oferirea asistenței în asigurarea cadrului legal, necesar pentru realizarea dialogului între oficialii moldoveni, reprezentanții mediului de afaceri și sectorului privat. Toate informațiile antreprenorii  le pot vizualiza pe site-ul oficial al proiectului.

0

89

Adaugă comentariu

Video

Oferte specialeNumai pentru vizitatorii Banci.org