În septembrie 2017, a fost înregistrat cel mai mare volum de remitențe de la începutul acestui an


În septembrie 2017, remitențele nete efectuate prin băncile din Moldova în favoarea persoanelor fizice s-au ridicat la 109,31 milioane de dolari. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, acest indicator este mai mare cu 9,4%, marcând un record de la începutul anului 2017. După cum s-a menționat în raportul Băncii Naționale, cea mai mare parte a fondurilor – 93 milioane dolari – au fost trimise din străinătate prin intermediul sistemelor internaționale de transferuri bănești.

Așadar, în structura transferurilor valutare, ca și înainte, predomină dolarul american – 52,2%. Apoi urmează moneda europeană – 39,6%, și rubla rusească – 8,2%.

În același timp, cel mai mare număr de remitențe a fost înregistrat din Rusia – 37,05 milioane de dolari (33,09%), Israel – 17,85 milioane de dolari (16,3%), din Italia – 12,58 milioane de dolari (11,5%), Statele Unite – 8,35 milioane de dolari (7,6%), Marea Britanie – 5,42 milioane de dolari (5%), Germania – 5,84 milioane de dolari (5,3%), Franța – 3, 24 milioane dolari (3%), Turcia – 1,23 milioane dolari (1,1%), Spania – 1,23 milioane dolari (1,1%) și Irlanda – 1,08 milioane dolari (1%).

De asemenea, în raportul Băncii Naționale se spune că pentru primele nouă luni ale acestui an suma totală a remitențelor s-a ridicat la 872,21 milioane de dolari, ceea ce este mai mult decât indicii pentru aceeași perioadă a anului trecut cu 75,32 milioane dolari. În plus, BNM observă că remitențele din străinătate, efectuate în favoarea persoanelor fizice prin băncile licențiate, includ și transferurile plătite de sucursalele întreprinderii de stat "Poșta Moldovei".

Potrivit datelor neoficiale, peste 1 milion de cetățeni moldoveni lucrează în străinătate, iar remitențele din partea muncitorilor migranți reprezintă aproximativ 25% din PIB-ul Republicii Moldova. În plus, transferurile de bani din străinătate se formează nu numai din fondurile trimise de migranți, ci includ și transferurile unilaterale sub formă de pensii, salarii, beneficii, moșteniri, donații, daruri și alte plăți.

În prezent, băncile licențiate ale Republicii Moldova utilizează mai mult de 20 de sisteme internaționale de transferuri bănești, dintre care cele mai populare sunt Western Union, Anelik, Leader, Unistream, Contact, Blizko, «Золотая Корона» și «Быстрая Почта».

0

70

Adaugă comentariu

Video

Oferte specialeNumai pentru vizitatorii Banci.org