Ce creștere economică a reușit să înregistreze Moldova în prima jumătate a anului 2017?


Rezultatele Biroului Național de Statistică arată un ritm bun de creștere economică în Republica Moldova în prima jumătate a anului 2017: PIB-ul a crescut cu 2,8% în această perioadă, urmând să ajungă la 63,92 miliarde de lei.

În același timp, în al doilea trimestru al acestui an, același indicator a fost de 34,251 miliarde lei, înregistrând o creștere reală cu 2,5% față de aceeași perioadă a anului 2016. Luând în considerare ajustările sezoniere în primele două trimestre ale anului 2017, PIB-ul a crescut cu 2,8%, respectiv cu 0,7%.

Potrivit experților Biroului Național de Statistică, creșterea produsului intern brut în Moldova a fost posibilă datorită creșterii volumului comerțului cu ridicata și cu amănuntul, cât și datorită îmbunătățirii calității de întreținere și reparare a vehiculelor. De asemenea, un efect pozitiv asupra PIB-ului l-a avut furnizarea serviciilor de transport și cazare (+ 1,5%) - valoarea adăugată brută în acest sector a indicat o creștere de 7,2%, iar procentul din PIB a ajuns la 21%. În domeniul creșterii serviciilor de informare și comunicare crețterea a fost de 0,2%, în timp ce creșterea valorii adăugate brute a fost înregistrată la 4,5% și 2,8%, iar greutatea specifică – de 3,8% și 6,4%, respectiv.

Pe segmentul utilizării produsului intern brut, creșterea acestui indice ar fi cauzată în principal din cauza consumului final al gospodăriilor – circa 4%, proporția sa în structura PIB fiind de 87,8%, capitalul fix – 1,1% și ponderea PIB-ului – circa 22,1%.

În același timp, experții constată o tendință negativă a indicelui volumului fizic al PIB-ului în segmentul exporturilor nete – declinul a fost de 4,1%, și a fost rezultatul excesului de importuri, care a fost de 79,4% în timp ce cota exporturilor – de doar 45,4%.

Reamintim că, mai devreme, autoritățile moldovenești și-au îmbunătățit prognozele pentru creșterea PIB-ului în 2017 de la 3 la 4,5%. Modificări similare privind creșterea PIB-ului în Moldova au fost publicate și de Fondul Monetar Internațional.

0

154

Adaugă comentariu

Video

Oferte specialeNumai pentru vizitatorii Banci.org